jurnale pentru femei

Detector de microfoane

In urma cu nu foarte multi ani de zile, microfoanele si detectoarele de microfoane erau intalnite de omul obisnuit numai prin cartile de spionaj si prin filmele de actiune. Cine si-ar fi putut imagina pe atunci ca va veni vremea cand vom putea gasi prin magazinele online toate astea si chiar multe alte produse de acest gen, de parca James Bond s-ar fi coborat din film in viaat reala si ne-ar fi dovedit ca orice poate deveni real la un moment dat? Pentru cei care sunt interesati sa afle care este cel mai bun pret la detector de microfoane, recomand magazinul bspy.ro, un loc de-a dreptul magic pentru cei care au un strop de imaginatie, care au citit romane politiste sau care, din diverse motive, chiar au nevoie de microfoane sau (mai ales) de detectoare de microfoane. Sincera sa fiu, cred ca ma tenteaza uneori sa imi cumpar niste microfoane si sa le instalez in anumite locuri, sa aflu ce vorbeste lumea. Tin minte ca in copilarie discutam cu sora mea si ii spuneam ca tare mi-as dori uneori sa fiu o insecta care sa poata zbura, sa pot sta langa oameni ca si cum as fi invizibila, sa pot asculta ce vorbesc. Ea radea si imi spunea ca asa ceva este imposibil. Iata ca nu mai e deloc imposibil.

Nu ma voi transforma in insecta, insa acum mi-ar fi extrem de usor sa amplasez microfoane cam oriunde ar dori sufletelul meu. Dar ma intreb cat de greu le-ar fi celorlalti sa afle ca le-am instalat microfoane si sa mi le anihileze intr-o clipita cu ajutorul detectoarelor de microfoane care au aparut pe piata. Nu ar fi greu deloc, imi raspund tot eu, dar in acelasi timp am convingerea ca prea putini s-ar gandi sa cumpere asa ceva. Da, poate ca pentru distractie ar fi chiar interesant, insa de unde as putea aduna eu o gasca de oameni care sa intre in jocul meu, sa faca pe spionii si sa utilizeze la joc chiar produse adevarate si nu jucarii? Sa nu credeti ca vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba. Acum cateva luni am aflat ca in orasul meu s-a deschis o chestie simpatica, un soi de camera a comorilor, unde poti intra (contra unei sume oarecare, desigur) alaturi de prieteni pentru a te juca vreme de o ora, ca in filmele cu pirati sau spioni. Ti se dau initial niste indicii, tu te sfatuiesti cu prietenii, apoi mergi dupa indicatiile gasite si iar cauti informatii si indicii. Ideea este ca la final, inainte ca ora pentru care ai platit sa se scurga, sa poti gasi cheia care descuie camera in care ai fost inchis impreuna cu prietenii.

Ma credeti daca va spun ca printre adultii cu care sunt prietena nu am reusit sa gasesc nici macar o persoana dornica sa incerce sa descuie usa urmand niste indici? Mie inca nu imi vine sa cred. Tot mai sper ca nu am printre cunostinte doar oameni preocupati de ceea ce este lumesc, de o masa, o casa, un job bun, copii sanatosi si vacante reusite departe de orasul prafuit. Vreau sa cred ca oamenii nu si-au pierdut cu totul spiritul ludic, ca inca le mai place sa se joace, sa redevina pentru o ora sau o zi copii, sa lupte cu spionii si sa ii anihileze, sa monteze sub birourti microfoane sau sa foloseasca detectoare de microfoane pentru a afla cine ii spioneaza. Vreau sa cred ca nu am devenit atat de seriosi incat sa parem scortosi in ochii copiilor. Eu, una, chiar asa ma simt uneori, de parca as fi tot adolescenta de altadata, cea care se bucura nespus la gandul ca urma sa mearga prin padure pentru a se juca de-a cercetasii, de a urca muntele ca si cum ar fi pornit intr-o expeditie in Himalaya, sa inoate in lacul Snagov de parca niste rechini uriasi ar fi incercat sa o prinda. Mie inca imi place sa ma joc, dar nu prea mai am cu cine. Oameni buni si frumosi, prieteni ai mei, cand v-ati bosorogit, cat v-a pierit cheful de joaca, cand si pe unde ati ratacit copilul care traia in voi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu