Din ele imi iau seva si bucuria, din ele adun informatii. In ele ma retrag cand simt ca realitatea nu poate fi schimbata, cand simt ca sunt la un pas de a ingenunchia, doborata. Nu vor fi niciodata inventate destule cuvinte de multumire pe care sa le adresam scriitorilor, acelor supraoameni care aleg sa imparta din preaplinul inimii si mintii lor cu noi, muritorii de rand infometati de cunoastere.
Eram la Ronda, in Spania.
In fata ochilor obositi mi-a aparut statuia lui Hemingway. Tare a mai iubit el orasul construit pe stanci! I-am adus un scurt elogiu care l-a facut pe sotul meu sa ma priveasca de parca ma vedea pentru prima data. In Malaga am dat peste statuia lui Hans Christian Andersen. M-am asezat langa el si l-am imbratisat.
I-am multumit pentru toate povestile pe care mi le-a oferit in copilarie. El a fost unul dintre supraoamenii care m-au facut sa iubesc cartile. El m-a invatat cum sa ma strecor nevazuta printre personaje si sa traiesc alaturi de ele fiecare aventura. Tot de la el am invatat empatia si dorinta de a face bine celor napastuiti de soarta.